M-am bucurat de diminețile petrecute cu prieteni somnoroși care nu știau cum să ajungă mai repede lângă o cană de cafea, de amieze insorite și deopotrivă, ploioase...iubesc zilele ploioase, când pământul este forțat să simtă tot mai profund greutatea frunzei uscate, imbrăcată in culori senzuale. Pare un gest sinistru, un incest forțat de un terț...cineva sau ceva care aruncă stropii ăștia de apă...sau poate o fi aghiasma cu care este binecuvântată unniunea lor.
Nu stau să născocesc mai mult și merg, traversez parcul plin cu imaginea unor oameni care parcă acum o mie de ani erau de vârsta mea și la rândul lor se "loveau" de resturi de om in parcuri veșnic tinere.
Ascund sub talpă cât mai multe frunze ca și când le-aș cataloga cumva pe limba mea, ca și când aș trasa cercul meu de unde să vin și să plec in siguranță.
Forte frumos a-ti asternut cuvinte vii pentru o toamna care imi pare in fiecare an mult mai frumoasa.Toaman in general imi atinge cele mai adanci simtiri ale sufletului meu care poate aauzi ssi asculta soaptele divine din tot ce ne inconjoara.Multumesc pentru spatiu!
RăspundețiȘtergereimi place tare mult, te defineste sensibilitatea asta...esti cel mai puternic om pe care l-am cunoscut vreodata. sa stii ca astept sa vad aici si proza aia taioasa si ironica pe care pana acum vad ca nu o imparti si cu noi, cititorii tai ;)
RăspundețiȘtergereFelicitari domnisoara!!! Abia astept noul volum. Vad ca-ti plac lansarile de carte pe timp de iarna... De data asta promit sa ajung si sper sa te aud cum reciti in franceza din nou....
RăspundețiȘtergerefrumos...frumoasa toamna...pacat ca e pe sfarsite
RăspundețiȘtergereimi place mult blogul tau!! foarte inspirant!
RăspundețiȘtergere