Povestea unui altfel de spiriduș

Aici, pe vârful ăsta de munte, Toamna este altfel, este altfel... Aici işi păstrează in taină toate nestematele, toate bogăţiile ei cele mai de preţ.
Printre piscurile astea abrupte a croit de-a lungul timpului cărări inguste că abia dacă poţi să le zăreşti, dar lucrul acesta are un tâlc : dacă inchizi ochii şi reuşeşti să-ţi infrunţi teama, sunetul râului de la poalele muntelui te duce chiar in dreptul potecii care ajunge la nepreţuita comoară a intregii naturi...asta numai dacă ai să ştii să o vezi...

Acum ceva timp m-am aflat şi eu prin locurile acestea, din pură intâmplare şi tot intâmplător am descoperit o potecă, parcă inadins străjuită de câţiva ciulini fioroşi pe care Toamna ii ţinea verzi cu un scop precis. Numai că mie imi plac ciulinii, au o frumuseţe aparte, ascunsă, pe care nu o poţi vedea imediat, trebuie cucerită cumva. Spinii le acoperă doar timiditatea exagerată, poate şi un fel de teamă ca nu cumva să le răneşti puţinele flori de o frumuseţe cum rar mai găseşti. M-am apropiat cu grijă de floarea albă a unuia dintre ei. Era atât de bine ingrijită, ţinută in mijloc să primească cele mai bune raze de lumină, iar de jur imprejur cei mai puternici spini o protejau.



M-am bucurat nespus de frumuseţea ei, atât de albă, cu petale lungi şi ascuţite, dar fine precum mătasea, apoi ... parcă o adiere de vânt m-a făcut să-mi ridic privirea de la floare şi să văd poteca pe care mă aflam deja dar nu-mi dădusem seama. Mi se păruse că ciulinii işi mai trăsese puţin tulpinile ca să pot trece mai bine. Aşa că am inaintat pe cărarea care cobora parcă spre fundul prăpastiei, căci aşa iţi lăsa impresia peretele stâncos al muntelui pe care-l vedeam in jurul meu. La puţină vreme am ajuns intr-o poieniţă in care frumuseţea floricelelor mărunte m-a copleşit, la fel şi fragii pe care m-am apucat să-i culeg şi să-i mănânc cu poftă.
- Dar ce fel de ciupercă să fie şi asta ?
Era atât de curată şi dreaptă, culorile ei străluceau ireal, o ciupercă roşie cu pete alb-gălbui. Am impins-o cu piciorul până am dezrădăcinat-o, am strivit-o şi am mers mai departe să caut fragi
- Ai vazut ce-ai făcut, omule ? Ei, acum să-mi spui tu pe unde mai ajung eu acasă !, acestea erau vorbele care m-au făcut să mă opresc şi să caut persoana care le-a rostit. Numai că nu am văzut nimic şi am considerat de cuviinţă că este vremea să mă intorc.
- Da, sigur, acum pleacă liniştit, omule, că nu ești tu cel care trebuie să meargă toată noaptea printre piscurile astea !
- Dar, cine eşti ...şi ce am făcut ? De ce mă invinovăţeşti ?, am intrebat aproape speriată.
- Apleacă-ţi privirea un pic, sau pe noi, ăştia mai mici nu ne trataţi cu respect ?
Când mă uit,ce să vezi ? ... Un fel de pitic, numai că la cât de mic ce era n-am ştiut dacă nu cumva visez sau fragii au fost otrăviţi.
- Văd că nu ştii ce ai făcut. Stai jos şi-ţi spun indată.
Și m-am trezit că stau și ascult poveștile unei arătări de basm.
- Ciuperca pe care tocmai ai distrus-o era poarta prin care ajungeam acasă, in dedesubturile pământului. Eu sunt un spiriduș de pământ. Uite, am urechi ca ale tale doar că sunt mai mici, mâini ca ale tale dar mai mici și mai pricepute pentru că eu făuresc o mulțime de lucruri pe care le pun la indemâna celor ca tine sperând să fie apreciate așa cum se cuvine. Deci,nu trebuie să-ți fie teamă, sunt eu o faptură spectaculoasă dar nu am voie să fac rău oamenilor decât dacă este cazul.


După ce mi-a povestit că semenii lui, spiridușii de pădure, sunt ajutoarele de seamă ale fiicelor Anotimpului, adică Primavara, Vara, Toamna și Iarna și că ei aduc insemnele ficărora dintre ele pe tot intinsul pământului mi-a făgăduit că o să-mi fie prieten asta pentru că mi-am cerut iertare că-i stricasem ciupercuța și pentru că eram de fapt primul lui prieten din rândul oamenilor. I-am promis și eu că am să păstrez in taină existența lui și a celor ce avea să-mi arate. Nu avea un nume pe care să-l pot pronunța, așa că i-am spus Cizme Verzi din cauza cizmulițelor sale evident verzi cu care colora iarba poienițelor, Primavara, iar in timpul Iernii se cățăra pe ramurile brazilor dându-le prospețimea unui verde magic.

Au urmat multe alte zile in care ne-am intâlnit prin colțurile acelei păduri, iar Cizme Verzi imi arăta adevaratele frumuseți ale lumii căreia am avut norocul să-i aparțin. Am stat ore intregi ascultând cântecul frunzelor dirijate de vântul prietenos al Toamnei !
In altă zi l-am cunoscut pe fratele cel mic al lui Cizme Verzi, care deasemenea avea un nume greu de pronunțat pentru mine, dar fiindcă mă amuza copios traista lui enormă cu unelte l-am numit Trăistuță.
Trăistuță colinda pădurile in lung și-n lat și ajutat de uneltele din traista sa dădea forme felurite reliefului, ba adăuga ici colo câte o movilă, ba o scobitură cât să formeze un lac după vreo ploaie, din când in când meșterea și câteva scorburi sau peșteri, deși mic era tare indemânatic.
Mult am plâns și m-am rugat de ei să mă lase să le văd ținutul dar nici n-au vrut să audă.
- Să știi că este interzis prin legea firii, au spus ei, și așa este prea mult că ți-am permis să ne vezi chipul și că ți-am arătat din munca și secretele noastre.
- Bine, atunci vă promit că n-am să dezvălui nimănui secretul vostru și inteleg că așa este mai bine, dar aș vrea să vă cer ca prietenia noastră să rămână veșnică și la fel de frumoasă, așa le-am făgăduit tuturor spiridușilor, iar ei, spre marea mea bucurie au primit târgul la fel de incântați.

Deși eram doar in trecere in locurile acelea mi-au spus că ei pot ajunge de la un capăt al pământului la altul intr-o clipire, doar că trebuie să cred mereu in existența lor. Tare m-am bucurat să știu că aș putea să-i văd ori de câte ori mi-ar fi dor de ei.
- Dar să știi că ne găsești oriunde, mi-au spus. Acolo unde vezi o floare, vei știi că Pensulă de Curcubeu a pictat-o, acolo unde vei vedea peșteri sau scorburi, fluturi, frunze, oriunde este natură, căci și noi facem parte din ea.
Știam că o să-i revad curând, ce-i drept cu Cizme Verzi și cu Trăistuță mă văd aproape zilnic.
- Vezi, Cizme Verzi, Toamna asta este mai frumoasă, nu-i așa ?
- Fiecare are frumusețea ei, noi o pictăm cu tot dragul și nu ne plângem niciodată de cât de grea ar fi munca. Spre deosebire de oameni noi zâmbim mereu fără ca zâmbetul nostru să aiba vreo umbră de tristețe. Aceasta este binecuvântarea pe care am primit-o incă de la inceput.
- Hai, Cizme Verzi, te ajut să pictezi frunzele Toamnei...


Zâmbiți oricât de des puteți și cu toată inima ca să puteți simți fericirea
voastră in zâmbetul celorlalți.