Pagini

joi, 15 aprilie 2010

Povestea picaturilor de roua


Cândva, tare demult intr-o parte de lume in care timpul se odihnea iar florile de liliac erau mereu vii, trăia un fluture cum nu se mai văzuse altul. Avea aripi măreţe şi puternice dar atât de fine şi fragile incât uneori iţi era teamă să-l privesti. Aripile erau darul pe care Zâna Pâmântului il făcuse atunci când s-a născut, tot ea a fost cea care i-a dat şi numele de Roufar.
Incă de mic, Roufar, a trebuit să-şi caute rostul, nu ştia pentru ce ii sunt de folos aripile. Toţi cei din Copacul Bătrân işi aveau fiecare indeletnicirile lui, unii făceau parte din garda regală, alţii ajutau albinele, alţii se ocupau de administraţia Copacului Bătrân, insă Roufar nu s-a putut adapta in niciunul din aceste locuri.
- O să plec in lume poate aşa o să aflu ce trebuie să fac şi la ce sunt bun !, se hotărâse Roufar.
Nu după mult timp de la plecarea sa, Roufar a invăţat să zboare. A fost prima sa lecţie.

Mergea printr-un lan de maci când s-a intâlnit cu o lacustă rănită. I-a fost milă de ea şi a ingriji-o până s-a vindecat. Lăcusta Zerna , drept mulţumire s-a oferit să-l ajute şi ea.
- Roufar, nu-mi place să te las singur. Ce spui, n-ai vrea să mergi cu mine ? Mi-ai fi de folos la strânsul cerealelor. Si poate că ăsta este scopul tau...
- Crezi că m-aş descurca ? Nu am mai făcut asta până acum, se indoia Roufar.
- Hai să facem o probă, propuse Zerna! Uite, trebuie să umpli vasul ăsta in zbor cât mai iute. Ce spui, te incumeţi ?
- Dar eu nu ştiu să zbor, se mâhni Roufar.
- Asta chiar nu se poate, doar pentru asta ai aripi. Te invăţ eu, prietene, stai liniştit.
Si cât ai clipi Zerna işi luă in serios rolul de profesor.
Chiar in acea zi Roufar a invăţat să zboare, părea că e născut pentru asta, ba chiar reuşea să facă şi mici acrobaţii. Zborul lui era atât de tandru, lin şi curat asemeni fulgilor de zăpadă...
Convins că munca agricolă nu i se potriveşte, Roufar a decis să-şi continue drumul şi să-şi afle adevăratul scop, că doar şi el trebuia să fie bun la ceva. Numai că Zerna atât de mult l-a indrăgit pe micul fluturaş că nu a rezistat emoţiei unei despărţiri şi a hotărât să-l urmeze şi să-l ajute atât cât poate să-şi găsească rostul.
Soarele a apus repede, iar cei doi aveau nevoie de un adăpost unde să innopteze, un loc sigur şi cald, ferit de furia bufniţelor şi a liliecilor, caci de ei se temea cel mai mult Roufar. Nu au trebuit să caute prea mult că au şi găsit intr-un copac vizuina abandonată a unor veveriţe şi au rămas acolo peste noapte.

Lui Roufar ii era greu sa adoarma, atat de mult ii lipsea familia sa, tot oraselul lui din Copacul Batran, dar trebuia sa afle pentru ce a primit acele aripi din picaturi de apa de la Zana Pamantului, inca nu se putea intoarce.
Cand s-a trezit dis-de-dimineata, Roufar a iesit sa intampine soarele asa cum ii placea sa faca mereu. In timp ce se bucura de primele raze de soare a auzit un suspin trist dintre firele de iarba. Cautand cu atentie a gasit o papadie.
- Esti cam trista, dar de ce ? Voi florile ar trebui sa fiti vesele mereu, se mira Roufar fluturasul.
- Tu nu vezi ca rasare soarele, o sa ma ofileasca iar. Toate o sa ne uscam !, plangea Floarea de Papadie
- As vrea sa va ajut, dar spune-mi cum sa fac.
- Noi avem nevoie de apa, altfel nu avem cum sa rezistam sub soarele puternic. Ai putea sa ne aduci tu apa de la rau.
Si asa a si facut. Impreuna cu Zerna a udat florile timp de o saptamana, dar atat de obositi au fost incat cu greu s-au mai putut ridica, dar Roufar nu vroia cu niciun chip sa le abandoneze pe floricele. Dar ce era de facut ?
Zana Pamantului a vazut sufletul curat si plin de bunatate a lui Roufar si a venit sa-i dea o mana de ajutor.
- Roufar, dragule,aripile tale unice le pot ajuta pe flori. Uite ce trebuie sa faci : in fiecare dimineata inainte sa rasara prima raza a soarelui trebuie sa-ti fluturi aripile peste flori, le va fi de ajuns pentru intreaga zi caci picatura de apa din care ti-am facut aripile este magica, ea isi are izvorul in inima ta buna, e alimentata de iubirea ta fara margini...
Dupa ce l-a imbratisat, Zana Pamantului s-a facut nevazuta.
A doua zi, Rouafar s-a trezit devreme, inainte ca soarele sa apuna. Era emotionat, dar dornic sa le ajute pe floricele. Zerna lacusta l-a insotit tot timpul.
- Ai facut treaba buna, Roufar!, il felicita Zerna
- Zerna, cred ca in sfarsit mi-am gasit rostul, ma simt implinit. Firele de apa magica pe care le dau florilor le ajuta sa fie vesele si proaspete si in fata soarelui pe care il iubesc cu toate, le voi spune picaturi de roua. Da, asa le voi numi... picaturi de roua....
Astfel s-au nascut picurii de roua, din dorinta de a ajuta pe cineva aflat in necaz si dintr-o inima generoasa si plina de iubire si sacrificiu...

2 comentarii:

  1. mi-a placut povestioara.interesanta

    RăspundețiȘtergere
  2. deci Roufar venea cu roua...faina povestea

    RăspundețiȘtergere