GAOCEL SI NASCOCEL – Prietenii din Poienita Vesela

1. Prima zi de vacanta

Era prima zi din vacanta de vara si fiecare avea planuri marete. Asa s-a intamplat si cu Nascocel, micul gandac de colorado si la fel cu Gaocel, mititelul melc de balta. Cei doi prieteni si-au propus, in afara de joaca, sa descopere fiecare enigma din Poienita Vesela si timp ar fi avut destul.
Stiau deja sa numere si sa citeasca alfabetul, dar ce nu stiau era cum sa mearga pe bicicleta. Nascocel era tare fascinat cand vedea copii mai mari mergand pe bicicleta.
„- Trebuie sa fie minunat sa mergi atat de repede”, gandea el adesea. Pe Gaocela nu-l atragea atat de mult mersul pe bicicleta, fiind melc nu ar putea pedala, dar isi sprijinea prietenul in orice. Asa ca in acea dimineata, Nascocel nu a mai stat pe ganduri si hotarat i-a cerut mamei sale mult dorita bicicleta :
- Te rog mama, promit ca o sa fiu cuminte, o sa-mi curat la timp camera, daca vrei pot sa-l ajut chiar si pe tata in gradina!, implora Nascocel.
- Nu stiu ce sa spun, esti cam mic pentru o bicicleta, e periculos, in plus mai ai nevoie de casca ... ar trebui sa astepti sa mai cresti putin, spuse mama hotarata.
- Mama, crezi ca daca ... te-as ajuta cu tortul domnei Buburuza o sa merit bicicleta?

Dupa ce s-a uitat in ochii lui plini de dorinta, nu i-a putut refuza pasinea desi era ingrijorata ca nu cumva, avand bicicleta o sa cada si o sa se raneasca, dar pana la urma aici sta toata magia. Si atunci i-a spus:
- Cred ca ar fi ceva ce ai putea sa faci, micutule. M-ai ajuta la culesul afinelor! Dar sa ai grija sa nu te apropii prea tare de lac si nici sa mergi prea adanc in padure! Ma bazez pe tine, Nascocel.
- Zis si facut!, si pleca in graba.
Nascocel stia ca pentru a umple cosul pe care il daduse mama sa avea nevoie de mult timp si multa munca, asa ca o mana de ajutor i-ar fi prins bine. Dar cine sa-l ajute? Sigur...Gaocel, doar e prietenul sau de nadejde!
- Tufele cu cele mai bune afine sunt langa lac, spuse Gaocel!
- Mama a spus sa nu ma duc prea aproape de lac, dar daca asa pot sa-mi capat bicicleta zic ca merita, se aventura Nascocel.
Pe cand cosul era aproape plin, Nascocel s-a impiedicat, si uite asa toate afinele au ajuns in lac.
- Vai, acum chiar n-o sa primesc bicicleta! Ce ma fac?, plangea trist Nascocel
- Da, poate ca ai dreptate, dar nici mama ta nu va putea termina tortul doamnei, Buburuza, il linisti Gaocel.
- Ce ma fac, Gaocel, mama si-a pus toata increderea in mine? Iar eu o dezamagesc. Nu pot sa o supar, vreau asta mai mult ca toate bicicletele din Poiana Veseliei. Ce spui ma ajuti sa umplu din nou cosul?
- Sunt gata, doar nu degeaba suntem prieteni.

Acum Nascocel nu mai era trist, invatase un lucru important. Oricat de mult si-ar fi dorit bicicleta nu ar fi fost la fel de pretuita ca privirea mamei sale cand i-ar fi apreciat munca. Atat de mult isi dorea, Nascocel ca mama lui sa fie mandra de el incat nicio bicicleta nu mai conta, si numai promisiunea facuta mamei.
- Chiar esti un prieten de nadejde, Gaocel, nu stiu ce m-as fi facut fara tine!