sub trupuri de gânduri secate,
cresc muguri de iluzie tânără
şi buzele lor sărută mormântul de rădăcini.
curând Toamna o să vină să-şi ceară pruncii
cu genele arse de timp,
cu tălpile-n foc.
or să cadă din crengi, tineri viteji,
cu trupuri de ceară arsă, cu braţele inchise in rugăciune,
cu zâmbet stins in uitare.
Pruncii de Toamnă zboară-n tăcere
sub cerul mântuirii...
deasupra pământului oblojit de durerea căderii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu