Copitele timpului imi netezesc drumuri.
Nu ştiu care mă duce acolo,
nu ştiu să aleg...
Incă aştept şi mă ascund in timpanul dimineţii
de frică să nu-mi putrezesc trupul inainte să te ajung, suflete.
- Te-ai ascuns prea adânc, privirea mea oarbă e tăcere!
Paşii mă recunosc abia după secole,
când mă apropii de ultimul gând
valuri de ţărână acoperă şi ultima umbră din tine...
Nu vreau să te strig din trecut
ci să mă laşi să te cunosc in viitor.
- Te-ai ascuns in vârful netrăirii, suflete!
Coboară din nou in pumnul meu şi lasă-te smuls şi curge-mi prin vene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu