Pentru prima data azi mi-a fost greu sa zambesc, sau n-am zambit deloc... Am uitat sa fiu eu, am uitat ca sunt sensibila, efervescenta, tanara, am uitat si ca traiesc si ca sunt puternica ... da, inainte de ziua asta de 6 noiembrie 2009 aveam puterea sa decid fericirea sau nefericirea mea.
De ce azi nu mi-a amintit asta cineva? Poate ca si el a uitat...Azi, pentru prima data, am fost altcineva, inca nu stiu cine, nu am facut prezentarile, timiditatea mea se naste din necuvinte. Poate ca vreun suflet avea nevoie de trup si mi-a imobilizat sub un fel de mantie spiritul, fara ca eu sa ma pot opune. Si daca se intoarce? Aiurea, sufletele puternice cauta, vanitoase, trupuri mai valoroase. Asta a fost o urgenta, si din greseala al meu a fost in zona.
Si poate ca asa s-ar rezolva problema singuratatii. Unsprezece suflete intr-un singur trup, ca la o sueta intr-o dupa-amiaza rece, ploioasa, fara ca vecina de alaturi sa sune agasant la usa dupa evident, cana de zahar, fara melancolii inutile, ganduri sinucigase sau altruiste.
Pentru prima data AZI nu am fost nimic altceva decat tomberonul lipsitilor de imbratisari sincere, de privirea blanda, dojenitoare a unui Bine Suprem, am fost Pantecul tuturor ofensatilor, a nemultumitilor de traficul de seara al bulevardelor capitalei, Pantecul vidului, al meu insami. M-am integrat perfect in tot ceea ce pana acum blamam, a fost firesc dar nu era uman. Am inceput sa pierd umanitatea, sa pierd ceea ce sunt. O clipa, sau ... un etern am uitat tot, apoi dintr-o data, violent am inteles de ce azi am cazut in mocirla... Uitasem de fapt sa apreciez. Uitasem sa ma bucur metafizic de biserica pe care o vad in fiecare zi ... fizic, uitasem ca iubesc vocea diminetii, linistea, oamenii ca tot, lumea ca principiu...
Azi am ucis. Cu toate astea inca traiesc, exist, dar oare fiintez?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu