Gradina e trupuri de frunze uscate,
nu tace, zumzaie coapta, clocoteste in deznadejdea uitarii.
Gradina isi piaptana parul in fata oglinzii de roua,
e tanara totusi...
e copila firava, un sambure smuls din gatul Naturii.
Cu vocea inclestata de vant,
gradina se-mbraca-n orchestra,
muge culorile care se frang pentru timpul nascut mai demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu