Eu sunt ca Eu

Duc totul mai departe,
cuvintele care asudă in gând
cu genunchii sădiţi in tărâna palmelor bătrâne.
Mă duc intr-acolo unde
revărsarea de clipe cu mine insămi
renaşte sufletul schingiuit de atâta fericire.
Mă duc acolo unde pot să mă găsesc,
zâna basmului etern,
poveste scrisă cu cerneală vie,
suflet boem inmuiat in iubire pustie...
Mă duc şi...te chem şi pe tine!

Te rog...

Curmă iluzia deschisă deasupra tâmplei mele,
stinge-o cu ceva!
Nu mă lăsa lipsită de sevă in abisul ăsta mut,
nu-mi stinge culoarea verde,
nu-mi smulge aripile...
Să cad in genunchi undeva sub pământ
ca să-mi auzi lacrimile?
Trage-mă din căderea spre neştiut,
mă doare şi-mi sfâşie fiinţa,
intinde mâna şi o să te prind cu pleoapele viteze,
scutură copacul şi acoperă paşii din care m-am născut.