Drum de cenuşă

Ceasul bate scurt...mult prea grăbit
şi nu aşteaptă să-i spun
cât de dor mi-a fost de glasul lui prăfuit,
de secundele cu care mă privea mai demult,
de peretele-n care se reazemă aproape invalid.
Un pic mai la stânga, lângă fereastră,
măsuţa din lemn de nuc, suspină
asemenea mamei rămasă bătrână in prag, fără prunc.
- Oglindă, arată-mă pe mine cea de atunci,
cu zâmbet neinceput, păr impletit, cu vise multe
şi fericiri in gând.
Podeaua tremură sub fiecare pas;
De sărutul ei, tălpile-mi ard.
Merg inainte să scriu drumul cu cenuşă
din trupul inflorit de amintiri
şi umbrele-nchid uşa in urma mea...