Roxana Dumitru

Dance...

2011-06-11T06:48:00.000+03:00

find me beneath your loneliness
and take my hand and join me on this path,
let your step, gentle falling...
perhaps you are my missing leaf
as my branches know your breath,
your scent of a lonely leaf.
find your roots next to mine
and take my hand and plant your steps
on this path border...

Privire din vârful urechii

2011-06-08T13:21:00.001+03:00

Mă duc mai aproape de gând
și culeg gânduri mai mici, aproape nenăscute.
- Zâmbește-mi, pânză pictată, cu zâmbetul sferic al gândurilor mele,
strânge-ți uleiurile colorate in jurul trupului meu flămând!
Agasată și impinsă de pensula bătrâna
mă prefac in tempera uscată.

Iluzia unui fir de ceară

2011-01-29T04:50:00.000+02:00

Mă vezi.

Nu știi să spui cum vezi că sunt,

dar mă iubești din ce in ce mai mult.

Nu știi de ce iți place cum mă vezi

și ai face totul ca să nu mă pierzi.

Mă vrei.

Nu știi de unde pot să râd,

dar tu mă vrei doar când nu știu să plâng.

Nu știi nimic din ce sunt eu

și mă vrei doar așa...

să poți să-mi spui "iubita mea".

pleasure to read

2011-01-22T18:42:00.001+02:00

Ivan Kramskoy - A portrait of Sofia Kramskoya

Hollow...

2011-01-22T09:06:00.000+02:00

   I find my wings bleeding.
   The words I have to say are frightened
   and shudder in a corner of my soul.

   I try to find my faith...
   but is too late,
   the light I used to see is gone,
   my Sun has fallen.

   I found my wings bleeding
   and every step I made, erased...

Rain

2011-01-17T06:57:00.000+02:00

by Nina Leen

It is about to end...

2011-01-16T19:51:00.000+02:00

...just wait for rain to come

2011-01-16T16:45:00.001+02:00

I wait the rain to put its charm onto my face
to make me smile like I never smiled before.
I wait the rain under my green umbrella,
covering my gloom with grace...
I believe we can be friends.
Just think: I can awake her clouds with words I bring to life,
She slays my sadness into pieces with cold drops as knives.
I wait the rain to come and take me for a walk,
gentle to embrace me and hurl my green umbrella far away
just two best friends...never in need to talk.

Decembrie copil

2010-12-21T06:52:00.001+02:00

Cad incet fulgi argintii,
Săniuțele grăbesc pe stradă
Duc in spate prin zăpadă
Zgribuliți, veseli copii.

Omul de zăpadă a-nghețat de tot,
A uitat Vlăduț să-i pună
un fular și o căciulă.
Dar de cum și-a dat seama
a strigat iute pe mama.

Și acum e tărăboi,
prin zăpadă troienesc
cete de copii pornesc,
cu năsucurile reci, la război.

Atâta veselie și zâmbet și frumos
Găsesc iarna in stradă
Și mă intreb cum ar fi fost
Decembrie fără copii sau oameni de zăpadă...

Iarna mea 1

2010-12-19T11:31:00.000+02:00

Ziua 1

2010-10-21T20:53:00.000+03:00

Nu știam dacă mi se intâmplă doar mie sau mai sunt și alții care simt cât de frumoasă și cât de proaspătă a venit toamna asta.

M-am bucurat de diminețile petrecute cu prieteni somnoroși care nu știau cum să ajungă mai repede lângă o cană de cafea, de amieze insorite și deopotrivă, ploioase...iubesc zilele ploioase, când pământul este forțat să simtă tot mai profund greutatea frunzei uscate, imbrăcată in culori senzuale. Pare un gest sinistru, un incest forțat de un terț...cineva sau ceva care aruncă stropii ăștia de apă...sau poate o fi aghiasma cu care este binecuvântată unniunea lor.

Nu stau să născocesc mai mult și merg, traversez parcul plin cu imaginea unor oameni care parcă acum o mie de ani erau de vârsta mea și la rândul lor se "loveau" de resturi de om in parcuri veșnic tinere.

Ascund sub talpă cât mai multe frunze ca și când le-aș cataloga cumva pe limba mea, ca și când aș trasa cercul meu de unde să vin și să plec in siguranță.

Povestea unui altfel de spiriduș

2010-10-13T20:30:00.009+03:00

Aici, pe vârful ăsta de munte, Toamna este altfel, este altfel... Aici işi păstrează in taină toate nestematele, toate bogăţiile ei cele mai de preţ.
Printre piscurile astea abrupte a croit de-a lungul timpului cărări inguste că abia dacă poţi să le zăreşti, dar lucrul acesta are un tâlc : dacă inchizi ochii şi reuşeşti să-ţi infrunţi teama, sunetul râului de la poalele muntelui te duce chiar in dreptul potecii care ajunge la nepreţuita comoară a intregii naturi...asta numai dacă ai să ştii să o vezi...

Acum ceva timp m-am aflat şi eu prin locurile acestea, din pură intâmplare şi tot intâmplător am descoperit o potecă, parcă inadins străjuită de câţiva ciulini fioroşi pe care Toamna ii ţinea verzi cu un scop precis. Numai că mie imi plac ciulinii, au o frumuseţe aparte, ascunsă, pe care nu o poţi vedea imediat, trebuie cucerită cumva. Spinii le acoperă doar timiditatea exagerată, poate şi un fel de teamă ca nu cumva să le răneşti puţinele flori de o frumuseţe cum rar mai găseşti. M-am apropiat cu grijă de floarea albă a unuia dintre ei. Era atât de bine ingrijită, ţinută in mijloc să primească cele mai bune raze de lumină, iar de jur imprejur cei mai puternici spini o protejau.

M-am bucurat nespus de frumuseţea ei, atât de albă, cu petale lungi şi ascuţite, dar fine precum mătasea, apoi ... parcă o adiere de vânt m-a făcut să-mi ridic privirea de la floare şi să văd poteca pe care mă aflam deja dar nu-mi dădusem seama. Mi se păruse că ciulinii işi mai trăsese puţin tulpinile ca să pot trece mai bine. Aşa că am inaintat pe cărarea care cobora parcă spre fundul prăpastiei, căci aşa iţi lăsa impresia peretele stâncos al muntelui pe care-l vedeam in jurul meu. La puţină vreme am ajuns intr-o poieniţă in care frumuseţea floricelelor mărunte m-a copleşit, la fel şi fragii pe care m-am apucat să-i culeg şi să-i mănânc cu poftă.
- Dar ce fel de ciupercă să fie şi asta ?
Era atât de curată şi dreaptă, culorile ei străluceau ireal, o ciupercă roşie cu pete alb-gălbui. Am impins-o cu piciorul până am dezrădăcinat-o, am strivit-o şi am mers mai departe să caut fragi
- Ai vazut ce-ai făcut, omule ? Ei, acum să-mi spui tu pe unde mai ajung eu acasă !, acestea erau vorbele care m-au făcut să mă opresc şi să caut persoana care le-a rostit. Numai că nu am văzut nimic şi am considerat de cuviinţă că este vremea să mă intorc.
- Da, sigur, acum pleacă liniştit, omule, că nu ești tu cel care trebuie să meargă toată noaptea printre piscurile astea !
- Dar, cine eşti ...şi ce am făcut ? De ce mă invinovăţeşti ?, am intrebat aproape speriată.
- Apleacă-ţi privirea un pic, sau pe noi, ăştia mai mici nu ne trataţi cu respect ?
Când mă uit,ce să vezi ? ... Un fel de pitic, numai că la cât de mic ce era n-am ştiut dacă nu cumva visez sau fragii au fost otrăviţi.
- Văd că nu ştii ce ai făcut. Stai jos şi-ţi spun indată.
Și m-am trezit că stau și ascult poveștile unei arătări de basm.
- Ciuperca pe care tocmai ai distrus-o era poarta prin care ajungeam acasă, in dedesubturile pământului. Eu sunt un spiriduș de pământ. Uite, am urechi ca ale tale doar că sunt mai mici, mâini ca ale tale dar mai mici și mai pricepute pentru că eu făuresc o mulțime de lucruri pe care le pun la indemâna celor ca tine sperând să fie apreciate așa cum se cuvine. Deci,nu trebuie să-ți fie teamă, sunt eu o faptură spectaculoasă dar nu am voie să fac rău oamenilor decât dacă este cazul.

După ce mi-a povestit că semenii lui, spiridușii de pădure, sunt ajutoarele de seamă ale fiicelor Anotimpului, adică Primavara, Vara, Toamna și Iarna și că ei aduc insemnele ficărora dintre ele pe tot intinsul pământului mi-a făgăduit că o să-mi fie prieten asta pentru că mi-am cerut iertare că-i stricasem ciupercuța și pentru că eram de fapt primul lui prieten din rândul oamenilor. I-am promis și eu că am să păstrez in taină existența lui și a celor ce avea să-mi arate. Nu avea un nume pe care să-l pot pronunța, așa că i-am spus Cizme Verzi din cauza cizmulițelor sale evident verzi cu care colora iarba poienițelor, Primavara, iar in timpul Iernii se cățăra pe ramurile brazilor dându-le prospețimea unui verde magic.

Au urmat multe alte zile in care ne-am intâlnit prin colțurile acelei păduri, iar Cizme Verzi imi arăta adevaratele frumuseți ale lumii căreia am avut norocul să-i aparțin. Am stat ore intregi ascultând cântecul frunzelor dirijate de vântul prietenos al Toamnei !
In altă zi l-am cunoscut pe fratele cel mic al lui Cizme Verzi, care deasemenea avea un nume greu de pronunțat pentru mine, dar fiindcă mă amuza copios traista lui enormă cu unelte l-am numit Trăistuță.
Trăistuță colinda pădurile in lung și-n lat și ajutat de uneltele din traista sa dădea forme felurite reliefului, ba adăuga ici colo câte o movilă, ba o scobitură cât să formeze un lac după vreo ploaie, din când in când meșterea și câteva scorburi sau peșteri, deși mic era tare indemânatic.
Mult am plâns și m-am rugat de ei să mă lase să le văd ținutul dar nici n-au vrut să audă.
- Să știi că este interzis prin legea firii, au spus ei, și așa este prea mult că ți-am permis să ne vezi chipul și că ți-am arătat din munca și secretele noastre.
- Bine, atunci vă promit că n-am să dezvălui nimănui secretul vostru și inteleg că așa este mai bine, dar aș vrea să vă cer ca prietenia noastră să rămână veșnică și la fel de frumoasă, așa le-am făgăduit tuturor spiridușilor, iar ei, spre marea mea bucurie au primit târgul la fel de incântați.

Deși eram doar in trecere in locurile acelea mi-au spus că ei pot ajunge de la un capăt al pământului la altul intr-o clipire, doar că trebuie să cred mereu in existența lor. Tare m-am bucurat să știu că aș putea să-i văd ori de câte ori mi-ar fi dor de ei.
- Dar să știi că ne găsești oriunde, mi-au spus. Acolo unde vezi o floare, vei știi că Pensulă de Curcubeu a pictat-o, acolo unde vei vedea peșteri sau scorburi, fluturi, frunze, oriunde este natură, căci și noi facem parte din ea.
Știam că o să-i revad curând, ce-i drept cu Cizme Verzi și cu Trăistuță mă văd aproape zilnic.
- Vezi, Cizme Verzi, Toamna asta este mai frumoasă, nu-i așa ?
- Fiecare are frumusețea ei, noi o pictăm cu tot dragul și nu ne plângem niciodată de cât de grea ar fi munca. Spre deosebire de oameni noi zâmbim mereu fără ca zâmbetul nostru să aiba vreo umbră de tristețe. Aceasta este binecuvântarea pe care am primit-o incă de la inceput.
- Hai, Cizme Verzi, te ajut să pictezi frunzele Toamnei...

Zâmbiți oricât de des puteți și cu toată inima ca să puteți simți fericirea
voastră in zâmbetul celorlalți.

Bucati de Toamna - part 2

2010-10-10T14:51:00.000+03:00

Bucati de Toamna - part 1

2010-10-10T14:49:00.003+03:00

Coregrafia Toamnei mele...vinil

2010-10-09T18:59:00.005+03:00

Nu știam dacă este veritabil sau nu sentimentul de teamă pe care-l aveam când treceam pe lângă impozanta biserică din cartierul meu.
Multă vreme m-a urmărit convingerea că exteriorul ei ostentativ imi provoacă o teamă sintetică, abia acum s-a incadrat in ordinea peisajului pe care il percep. Să fie din cauza rebeliunii frunzelor, din cauza cerului in repaos?
Curios cât de multă liniște poate să genereze, in cazul meu, „haosul" Toamnei: frigul pe care abia il uitasem, culorile astea bătrâne și lumina aproape hărțuită de intuneric!
Totuși mă sufocă Toamna intr-un oraș precum Bucureștiul, mă stinge, mă secătuiește de puterea de a străluci prin zâmbetul de care mă agăț, de prea multe ori, abuziv.
Un ceai bun, cald și miros de crizanteme, foșnet de frunze uscate, vânt rece, viguros... asta este Toamna mea! O iubesc, mă iubește și ea!

Ne petrecem unele seri pe terasa mea cântărind amintiri, născocind vise lângă o cană cu ceai fierbinte de iasomie, eu adâncindu-mă in timp căutând să cunosc mai mult și tot mai mult, ea, tânără, seducătoare, se amuză gălăgios printre frunze de neputința mea.
Parcă a ieșit brusc dintr-o poezie de Arghezi și se scutură de praful paginilor vechi, ea este aceeași mereu, lumea in care nimerește este din ce in ce mai nepotrivită.
- Doamne, cât de mult mi-a lipsit! De ea aveam atâta nevoie să-mi amintească de recunoștința pe care ar trebui să o am pentru că SUNT, pentru că VĂD, că AUD, că POT...
Și tot ce-mi mai rămâne de făcut este să te aștept pe tine, Decembrie!

Je t’aime Madame Automne

2010-10-08T20:35:00.002+03:00

Nu te caut fără să sper,
nu te strig fără să te iubesc,
fără să nu mă inunde ploile tale reci,
iar când mă zgribulesc lângă foc
fugind de tot ce-nsemni tu,
mi-e rușine că nu te iubesc
așa cum nu m-am născut să o fac,
așa cum nu am invățat să o fac...
Atunci, așa tremurând de frig și cu oasele inghețate,
imi vine să strig cu toată iubirea pe care o stârnești in mine,
cu tot ce-mi lipsește să fiu mai mult decât sunt deja,
imi vine să alerg strigând:
- Je t’aime!
Je t’aime!
Je t’aime!
Je t’aime ... sans que tu m’Aimee aussi!

Octombrie de anul trecut

2010-10-08T14:38:00.005+03:00

Parcă ți-e teamă să-mi privești pagina goală,
cu marginea indoită,
mă confunzi adânc in goliciunea ei
ca și când amintirile mele ar fi incetat să existe, așa dintr-o dată...
Răvașești cu furie până și ultima umbră din gândul meu
și naiv, incă mai speri să gasești ascunsă undeva amintirea cu tine.
- Nu căuta speranțe in mine,
nu sunt o farmacie deschisă non stop,
de unde să-ți iei tratament când greșelile te dor!
Și ai dreptate să te temi de pagina goală, nescrisă.
In nesfârșitul ei te adâncești fără o scară reală
și nu spera că vreodată ne vom vedea mai departe de o pagină goală.

2010-08-28T11:40:00.002+03:00

Daca masori timpul cu paharul, vesnicia sigur ti s-ar parea prea departe. Asteapta pana ce praful o sa acopere vesnicia timpului si apoi sa-l masori in paharul cu care soarele isi bea stralucirea.

Nu pasii te duc mai departe ci visele pe care le ascunzi cu teama din ce in ce mai adanc in tine.Unde ai fi acum daca dorintele ti-ar fi stat la inceputul sufletului?

Prea usor pui eticheta pe suflete in timp ce pe al tau nici nu-l cunosti.

Necuvinte

2010-08-24T08:54:00.002+03:00

Măsuram fericirea cu peniţa intoarsă spre hârtie
şi număram literele ştirbe,
era ziua bunicilor de poezie.
Atunci am scos din buzunar o bucată de pâine uscată
pe care am scris un punct :
- Mâncaţi fărâme de versuri şi creşteţi gânduri,
mâncaţi din trupul strămoşilor şi vă naşteţi Timp !

Pagina goală şterge lacrima de cerneală
din obrazul bunicilor de poezie
la fel ca atunci când măsuram fericirea
cu peniţa intoarsă spre hârtie.

Odă... ca să mă iubeşti

2010-07-01T07:09:00.002+03:00

Acum am inţeles.
Sunt indrăgostită...
de momentul in care inima imi bate mai lent,
de ceea ce-mi reflectă oglinda
atunci când pe obraz nu mai am lacrimi,
de lipsa acută de gânduri şi amintiri.
Sunt indrăgostită de mine
când nu caut fericiri
şi când nu mai simt deznădejdea,
când trupul dansează indesat intr-o lume de care nu-i pasă.
Sunt indragostită de privirea mea
odihnindu-se...doar o secundă...ca să poată incepe
să scânteie din nou frumuseţe.
Mă iubesc când din carnea
trupului meu smulg cuvinte,
când nu sângerez de nepasarea lor.
Iubeşte-mă şi Tu,
deşi eu trebuie să Te am
ca să Te pot iubi!

Salvador Dali

2010-06-29T15:56:00.002+03:00

Thought

Salvador Dali

2010-06-27T09:01:00.002+03:00

Seated Girl

Salvador Dali

2010-06-23T20:28:00.002+03:00

Symbiotic Woman Animal

De vorbă cu Timpul...

2010-06-22T17:52:00.003+03:00

Aş sta inchisă intr-o ramă
să văd cum se destramă lumea,
cum Timpul nu mai are loc in ceasul cu minute goale,
iar limbile se tot lovesc de pruncii semnelor de intrebare.

Aş impleti grădini de lână
căci florile nu vor să mai răsară
şi fluturii se-mbolnăvesc de fluturită seculară.
nici greierii nu stiu să cânte,
au stat prea mult la muncă-n ocne,
abia dacă mai poate bătrânul nuc să mai strănute
să vadă cum a-mbătrânit şi Vara,
din riduri cum ii cad cireşele căruntre,
iar Soarele schiază la Polul Nord cu Iarna.

Aş sta inchisă intr-o ramă
pe masa din sufragerie
să văd nepoţii Timpului de-acum
cerşindu-şi dreptul la răgaz preţ de-o veşnicie,
că de atâta oboseală au uitat să bată ora două
şi au pierdut din trupul lor un ceas de nemurire.

Târg de suflete coapte

2010-06-22T17:29:00.003+03:00

M-am copt pe-o bucată de hârtie reciclată
şi rădăcinile putrezesc de atâta iubire părintească.
Cu şireturile innodate la gâtul fiecărui fruct,
Ramurile strigă aproape profund:
- Amintiri de vânzare!!!
Sunt zemoase, ba gustoase...prăfuite manual!...

M-am copt fără păcat şi nici măcar la soare
căci trupul fericirilor din raze
era deja humă când răsadul meu infrunzea intâi.
Şi strig apăsat sub miros de tămâie
că amintirile necuminţi se vând pe sub mână
şi cele ascunse in praf sunt oprite la vamă...
- Amintiri de vânzare!
Poftiţi, cumpărători de suflete, la amintiri... de vânzare!

Acolo unde m-am născut

2010-06-22T17:15:00.002+03:00

Dacă n-aş fi...aş sta,
m-aş ascunde in etern de lumină,
deşi eu sunt nemurirea.
Aş sta sublim, aprinsă de plăcere,
să caute absurzii in lumina mea răspunsuri.

Dacă n-aş fi...aş sta
lângă neantul de tăcere strâmbă
cu un pahar de apă care să-mi ajungă
să sting intunericul venit să-mi smulgă aripile.

Dacă n-aş fi...aş sta
mai dreaptă decât munţii in faţa neinceputului,
deşi eu sunt geneza neincepută a universului obtuz,
sunt timpul fără vârstă născut din netrecut.

Aş sta să fiu...
măcar un ghem de clipe seci in lumea care s-a oprit să fie
şi doar pentru că n-o cunosc, o las in pace să existe,
să-i aparţin,
iar ea, fără să fie, să-mi aparţină mie.

Drum de cenuşă

2010-06-02T08:09:00.004+03:00

Ceasul bate scurt...mult prea grăbit
şi nu aşteaptă să-i spun
cât de dor mi-a fost de glasul lui prăfuit,
de secundele cu care mă privea mai demult,
de peretele-n care se reazemă aproape invalid.
Un pic mai la stânga, lângă fereastră,
măsuţa din lemn de nuc, suspină
asemenea mamei rămasă bătrână in prag, fără prunc.
- Oglindă, arată-mă pe mine cea de atunci,
cu zâmbet neinceput, păr impletit, cu vise multe
şi fericiri in gând.
Podeaua tremură sub fiecare pas;
De sărutul ei, tălpile-mi ard.
Merg inainte să scriu drumul cu cenuşă
din trupul inflorit de amintiri
şi umbrele-nchid uşa in urma mea...

Pentru Tine...

2010-05-17T09:19:00.003+03:00

Iţi sărut obrazul ud de atâta plâns
şi din mână las să-mi cadă ultima imbrăţisare.
Când ai să mă scuturi din amintirea ta ca pe-o dâră de praf,
ai grijă să nu-mi simţi parfumul,
ţi-aş curge atunci prin vene
şi te-aş asedia-n iubirea şi-n fiinţa mea pentru vecie.
Ridică-ţi pleoapele şi mergi inainte, cu paşii muţi, insângeraţi!
Nu te gândi la cum zâmbeam doar pentru tine,
nu-mi căuta buzele stinse-n dimineţi de vis
şi şterge-mi numele cu degetele frânte!
Să nu te doară când ai să mă scuturi din crengile trecutului tău,
acum zâmbesc doar pentru mine!

Frontieră

2010-05-06T20:49:00.001+03:00

Pereţii lăcrimează a vers,
Ecoul târăşte după el o altă noapte legată la ochi.
Imi aduc aminte de vocea timpului
prinsă in corzile viorii
şi mai las să pâlpâie incă o dată umbra din candelă.
Mă las scursă
in paharul de sticlă
şi aştept trupul pregătit să mă-nghită.
Pereţii lăcrimează vers,
se dărâmă in entităţi şoptite,
mă lasă naivă cu noaptea legată la ochi
s-aştept poeţii din vise...

Duh de Mai

2010-05-01T20:32:00.002+03:00

Intineresc lângă bucata de lumină
smulsă din pântecul unei mame
şi imi caut duhul dorinţelor
in dimineţile unui nou Mai…poate ultimul.

Intineresc şi atunci când ridic mâna
din mlaştina in care se zbat vise
şi fără să te strig...
imi apari cu imratisarea virgină
şi imi ridici fruntea spre inalt.

Intineresc mereu lângă fereastra in care privirile stau cusute
Ca atunci când mai trăia copilul din mine.
Intineresc fără sa ştiu că-mi zdrobesc aripile intinerind.

Poveste de cu seară verde

2010-04-26T17:28:00.001+03:00

Printre fluturi despletiţi,printre degete de ceară,
mugurii de seară verde se desprind şi cad.
intr-o palmă de singurătate oarbă.
Nu se plâng dar nici nu tac,
paşii lor se ciocnesc in haos,
se impiedică-n şireturi,
se răsar scaieţi si pietre.
Nu se plâng şi nici nu tac
se agită-n praf de ciudă
şi vor aripi de mătase
şi voci de soprane.
Printre fluturi şi degete de ceară
curge zborul de timp verde,
dumicat intr-un ciorchine,
atârnat de-un fir de lună
cu obrajii de topaz.

Miercuri spre Joi

2010-04-25T16:36:00.002+03:00

Miercuri cu cercei din pene de mere coapte
dansează in grădina inflorită din pânză brodată.
- Stai intr-un loc, să te scriu pe hartie curată !
Miercuri cea cu cercei, murdară de dans zgribulit,
Aleargă cu mâna intinsă
Spre lanul de maci din tâmpla lui Joi.

Miercuri şi Joi mănânc mere coapte
sub nori negrii si reci din care cad stropi de miere
şi râd in palma lui Joi
şi răsar floare cu petale de post
Miercuri pe o pânză brodată.

Copacul cu Fructe Coapte

2010-04-25T14:54:00.003+03:00

Răsare din mine un Soare.
Se duce-n inalt si caută copacul cu fructe de trupuri goale.
Cu degetul mic, il imping mai sus de nori,
cu buzele ii nasc razele
si imi las fiinţa să se umple de El,
să fiu rod copt in copacul cu trupuri,
să mi se umple de rouă obrajii,
să mă culeagă Toamna târziu
pe mine,
zâmbet cu ochi negrii si suflet nepustiu...

Povestea picaturilor de roua

2010-04-15T19:57:00.006+03:00

Cândva, tare demult intr-o parte de lume in care timpul se odihnea iar florile de liliac erau mereu vii, trăia un fluture cum nu se mai văzuse altul. Avea aripi măreţe şi puternice dar atât de fine şi fragile incât uneori iţi era teamă să-l privesti. Aripile erau darul pe care Zâna Pâmântului il făcuse atunci când s-a născut, tot ea a fost cea care i-a dat şi numele de Roufar.
Incă de mic, Roufar, a trebuit să-şi caute rostul, nu ştia pentru ce ii sunt de folos aripile. Toţi cei din Copacul Bătrân işi aveau fiecare indeletnicirile lui, unii făceau parte din garda regală, alţii ajutau albinele, alţii se ocupau de administraţia Copacului Bătrân, insă Roufar nu s-a putut adapta in niciunul din aceste locuri.
- O să plec in lume poate aşa o să aflu ce trebuie să fac şi la ce sunt bun !, se hotărâse Roufar.
Nu după mult timp de la plecarea sa, Roufar a invăţat să zboare. A fost prima sa lecţie.

Mergea printr-un lan de maci când s-a intâlnit cu o lacustă rănită. I-a fost milă de ea şi a ingriji-o până s-a vindecat. Lăcusta Zerna , drept mulţumire s-a oferit să-l ajute şi ea.
- Roufar, nu-mi place să te las singur. Ce spui, n-ai vrea să mergi cu mine ? Mi-ai fi de folos la strânsul cerealelor. Si poate că ăsta este scopul tau...
- Crezi că m-aş descurca ? Nu am mai făcut asta până acum, se indoia Roufar.
- Hai să facem o probă, propuse Zerna! Uite, trebuie să umpli vasul ăsta in zbor cât mai iute. Ce spui, te incumeţi ?
- Dar eu nu ştiu să zbor, se mâhni Roufar.
- Asta chiar nu se poate, doar pentru asta ai aripi. Te invăţ eu, prietene, stai liniştit.
Si cât ai clipi Zerna işi luă in serios rolul de profesor.
Chiar in acea zi Roufar a invăţat să zboare, părea că e născut pentru asta, ba chiar reuşea să facă şi mici acrobaţii. Zborul lui era atât de tandru, lin şi curat asemeni fulgilor de zăpadă...
Convins că munca agricolă nu i se potriveşte, Roufar a decis să-şi continue drumul şi să-şi afle adevăratul scop, că doar şi el trebuia să fie bun la ceva. Numai că Zerna atât de mult l-a indrăgit pe micul fluturaş că nu a rezistat emoţiei unei despărţiri şi a hotărât să-l urmeze şi să-l ajute atât cât poate să-şi găsească rostul.
Soarele a apus repede, iar cei doi aveau nevoie de un adăpost unde să innopteze, un loc sigur şi cald, ferit de furia bufniţelor şi a liliecilor, caci de ei se temea cel mai mult Roufar. Nu au trebuit să caute prea mult că au şi găsit intr-un copac vizuina abandonată a unor veveriţe şi au rămas acolo peste noapte.

Lui Roufar ii era greu sa adoarma, atat de mult ii lipsea familia sa, tot oraselul lui din Copacul Batran, dar trebuia sa afle pentru ce a primit acele aripi din picaturi de apa de la Zana Pamantului, inca nu se putea intoarce.
Cand s-a trezit dis-de-dimineata, Roufar a iesit sa intampine soarele asa cum ii placea sa faca mereu. In timp ce se bucura de primele raze de soare a auzit un suspin trist dintre firele de iarba. Cautand cu atentie a gasit o papadie.
- Esti cam trista, dar de ce ? Voi florile ar trebui sa fiti vesele mereu, se mira Roufar fluturasul.
- Tu nu vezi ca rasare soarele, o sa ma ofileasca iar. Toate o sa ne uscam !, plangea Floarea de Papadie
- As vrea sa va ajut, dar spune-mi cum sa fac.
- Noi avem nevoie de apa, altfel nu avem cum sa rezistam sub soarele puternic. Ai putea sa ne aduci tu apa de la rau.
Si asa a si facut. Impreuna cu Zerna a udat florile timp de o saptamana, dar atat de obositi au fost incat cu greu s-au mai putut ridica, dar Roufar nu vroia cu niciun chip sa le abandoneze pe floricele. Dar ce era de facut ?
Zana Pamantului a vazut sufletul curat si plin de bunatate a lui Roufar si a venit sa-i dea o mana de ajutor.
- Roufar, dragule,aripile tale unice le pot ajuta pe flori. Uite ce trebuie sa faci : in fiecare dimineata inainte sa rasara prima raza a soarelui trebuie sa-ti fluturi aripile peste flori, le va fi de ajuns pentru intreaga zi caci picatura de apa din care ti-am facut aripile este magica, ea isi are izvorul in inima ta buna, e alimentata de iubirea ta fara margini...
Dupa ce l-a imbratisat, Zana Pamantului s-a facut nevazuta.
A doua zi, Rouafar s-a trezit devreme, inainte ca soarele sa apuna. Era emotionat, dar dornic sa le ajute pe floricele. Zerna lacusta l-a insotit tot timpul.
- Ai facut treaba buna, Roufar!, il felicita Zerna
- Zerna, cred ca in sfarsit mi-am gasit rostul, ma simt implinit. Firele de apa magica pe care le dau florilor le ajuta sa fie vesele si proaspete si in fata soarelui pe care il iubesc cu toate, le voi spune picaturi de roua. Da, asa le voi numi... picaturi de roua....
Astfel s-au nascut picurii de roua, din dorinta de a ajuta pe cineva aflat in necaz si dintr-o inima generoasa si plina de iubire si sacrificiu...

IN SALA DE ASTEPTARE...

2010-04-15T11:18:00.002+03:00

Tăcerea sălii de aşteptare era o tortură plauzibilă auzului meu care in momentul acela ar fi preferat zgomotoasele bulevarde ale Capitalei, gările pline de oameni cu un mers haotic, fără nici o ţintă clară, sau uzinele...marile uzine de pe vremea bunicii...
O voce maşinala, puţin cam lâncedă mă pofteşte inăuntru. Drumul până la scaun a durat secole: pantofi asortaţi, cămaşa impecabil călcată, machiaj adecvat, părul...părul aranjat la coafor ; fruntea sus, incredere deplină şi mult tupeu sau... „tot ce zice să aprobi că el e şefu” .
- Fir-ar să fie, pisica e singură in casă! Ce mai contează dacă se-neacă-n closet, dacă sparge toată vesela, dacă zgârie mobila şi imprăştie in toată casa fulgii din pernele aduse de mama de la bunica, ce contează dacă pământul din ghivecele cu flori ajunge pardoseală, atâta timp cât faci impresie bună şi reuşeşti să smulgi un „vă contactăm noi”.
Păcat că ninge mărunt, fără nici un haz, măcar de-ar fi maine Crăciunul sau o zi fericită; pariez că doamna cu căciula de blană din faţa mea se duce la piaţă. Păi doar nu şi-a cumpărat căciula degeaba, trebuie admirată ... de Georgeasca, de Ioneasca şi o să afle şi Marineasca şi mâine o să-şi cumpere şi ea şi o să-i cumpere şi soră-si una că doar nu se lasă mai prejos...
Sau ar fi mai bine să plec intr-o vacanţă pe o insulă exotică ... cu tramvaiul 17 de zece ori pe săptămână câte patru staţii... Si cine a zis că nu se fac excursii şi cu tramvaiul! Patru staţii de-un sejur ideal : doi puşti povestesc amuzaţi isprava de la ora de chimie, bătrâna cu haina maro se plânge că pensia e prea mică, mănuşa domnului de alături şterge, cu o precizie circulară impresionantă, fereastra prin care dacă faci un efort vezi că doamna Popescu işi plimbă căţeii, profa de chimie caută explicaţii nefericitului eveniment ratat de privirea ei aprigă şi plănuieşte parcă răzbunarea ; toate adevărurile cad de undeva, privirile lor se plimbă fie pe geam, fie pe jos, caută, analizează ... intr-adevăr un sejur de poveste ...
Cum paşii nu se opresc aşa uşor am ales să-i las pe ei să gândească o vreme, măcar aşa aş uita de privirea secretarei, rece şi distantă la inceput, după aceea plină de speranţă. O aşteptau acasă vreo trei copii, ba nu şapte... şapte copii cu hăinuţe curate, cu zâmbete largi, doi dintre ei ştirbi, unul miop. De ce să adoarmă in fiecare noapte numărând câte cafele ajung in biroul 4, câte in biroul 3 ... ba nu că acolo e Antoneasca şi nu mai bea cafea că are diabet; două linguriţe de zahăr pentru Steluţa, Mioara vrea lapte, dosarul verde trebuie verificat ...
Ti se face milă, zău ! Niciodată nu ia tramvaiul ... atâţia ani in 38 te face să te simţi şiret de pantof... să se ducă la cizmar...
Păcat că mâine e Joi, da tocmai Joi; aş vrea să fie Luni nu c-ar fi vreo diferenţă dar imi plac inceputurile. Intotdeauna la inceput ai speranţă...
Si dacă-ntr-o zi ceasul ar suna mai devreme, frunzele ar cădea mai incet, oamenii n-ar mai vorbi ci s-ar preschimba cu toţii in fericiri ... in fericiri multicolore, calde, fără ecouri, fără abisuri ... o lume inchisă intr-un infinit de fericiri. Unele mai mici, altele mai mari, unele albe,altele verzi şi cu timpul cele mai mici ar naşte fericiri mai mari şi mai mari până când infinitul s-ar sparge şi din el ar evada intr-un haos lipsit de esenţă toate fericirile, doar cele mai laşe s-ar ascunde sub cioburi, ghemuite şi pale...
Măcar de s-ar naşte alte lumi din lipsă de gânduri, ar fi păcat să se irosească atâtea cuvinte nerostite sau spuse fără sens; sau cel puţin aşteptările să fie plătite de la stat cu trei fericiri pe minut că doar nu-i uşor să faci faţă atâtor gânduri care se năpustesc în derivă când dinspre frunte, când dinspre tâmpla stângă, când din talpă; cel puţin n-a indrăznit nimeni să inventeze poliţia „gândo-rutieră” aşa am scăpa de incidente ca : „mă gândeam cu voce tare”.

Popularea plopilor şi adulterul frunzelor

2010-04-15T11:13:00.001+03:00

De azi inainte soldaţii din copaci vor chema ciorile pe crengile dezgolite de frunzele adulteriste. Războiul de-a comunicarea se strâmbă ( ca un copil răsfăţat ) de la fereastra tulpinii refuzând orice cuib fără sistem de alarmă şi fără covoraşul de la intrare sugestiv : „WELCOME”. Armamentul din dotare se odihneşte la cârciuma de la colţul plantaţiei de plopi.
Lenea e mare , camarazi ! Nu mai avem timp de apăsat pe trăgaci, ciorile trădătoare răpesc frunză cu frunză, jefuiesc copac după copac. In ziua de azi căsătoriile dintre frunză şi cioară sunt interzise, legitima apărare se pedepseşte cu vacanţe pe iahturi de lux, longevitatea rădăcinilor, sărăcite de sentimente, macabre primeşte secole de carceră in fiecare secundă.
- La luptă, bravi soldaţi, salvaţi singurătatea copacului, salvaţi ferestrele goale , privirile năucite !
Hai, prezentaţi arm’ şi la luptă că fug rădăcinile de sub noi răstignindu-şi amintirile prin tranşeele inaripatelor fără cuib.
Si cum Adam a iubit-o pe Eva aşa să crească gradul de popularizare al ramurilor cu zâmbete tâmpe şi cuiburi pictate in carouri leneşe. Fiecare cină de familie va fi imortalizată de un Michellangello autohton, fiecare plimbare in parc primeşte bonus un ceas deşteptător cu milioane de limbi strâmbe, incolăcite, zgribulite de fericire. Lanurile roditoare de pe umerii crengilor se vor recolta in fiecare pauză de masă doar de bătrânii satului, singurii cunoscători ai Bibliei, Vechiul si Noul Testament al Plopilor Vinovaţi de Singurătate.
- La arme, soldaţi, răsculaţi-vă impotriva hărţuirii crengilor atlasiene de frunze draconice, de naturi imbătrânite la umbră frântă !

GAOCEL SI NASCOCEL – Prietenii din Poienita Vesela

2010-04-12T15:46:00.001+03:00

1. Prima zi de vacanta

Era prima zi din vacanta de vara si fiecare avea planuri marete. Asa s-a intamplat si cu Nascocel, micul gandac de colorado si la fel cu Gaocel, mititelul melc de balta. Cei doi prieteni si-au propus, in afara de joaca, sa descopere fiecare enigma din Poienita Vesela si timp ar fi avut destul.
Stiau deja sa numere si sa citeasca alfabetul, dar ce nu stiau era cum sa mearga pe bicicleta. Nascocel era tare fascinat cand vedea copii mai mari mergand pe bicicleta.
„- Trebuie sa fie minunat sa mergi atat de repede”, gandea el adesea. Pe Gaocela nu-l atragea atat de mult mersul pe bicicleta, fiind melc nu ar putea pedala, dar isi sprijinea prietenul in orice. Asa ca in acea dimineata, Nascocel nu a mai stat pe ganduri si hotarat i-a cerut mamei sale mult dorita bicicleta :
- Te rog mama, promit ca o sa fiu cuminte, o sa-mi curat la timp camera, daca vrei pot sa-l ajut chiar si pe tata in gradina!, implora Nascocel.
- Nu stiu ce sa spun, esti cam mic pentru o bicicleta, e periculos, in plus mai ai nevoie de casca ... ar trebui sa astepti sa mai cresti putin, spuse mama hotarata.
- Mama, crezi ca daca ... te-as ajuta cu tortul domnei Buburuza o sa merit bicicleta?

Dupa ce s-a uitat in ochii lui plini de dorinta, nu i-a putut refuza pasinea desi era ingrijorata ca nu cumva, avand bicicleta o sa cada si o sa se raneasca, dar pana la urma aici sta toata magia. Si atunci i-a spus:
- Cred ca ar fi ceva ce ai putea sa faci, micutule. M-ai ajuta la culesul afinelor! Dar sa ai grija sa nu te apropii prea tare de lac si nici sa mergi prea adanc in padure! Ma bazez pe tine, Nascocel.
- Zis si facut!, si pleca in graba.
Nascocel stia ca pentru a umple cosul pe care il daduse mama sa avea nevoie de mult timp si multa munca, asa ca o mana de ajutor i-ar fi prins bine. Dar cine sa-l ajute? Sigur...Gaocel, doar e prietenul sau de nadejde!
- Tufele cu cele mai bune afine sunt langa lac, spuse Gaocel!
- Mama a spus sa nu ma duc prea aproape de lac, dar daca asa pot sa-mi capat bicicleta zic ca merita, se aventura Nascocel.
Pe cand cosul era aproape plin, Nascocel s-a impiedicat, si uite asa toate afinele au ajuns in lac.
- Vai, acum chiar n-o sa primesc bicicleta! Ce ma fac?, plangea trist Nascocel
- Da, poate ca ai dreptate, dar nici mama ta nu va putea termina tortul doamnei, Buburuza, il linisti Gaocel.
- Ce ma fac, Gaocel, mama si-a pus toata increderea in mine? Iar eu o dezamagesc. Nu pot sa o supar, vreau asta mai mult ca toate bicicletele din Poiana Veseliei. Ce spui ma ajuti sa umplu din nou cosul?
- Sunt gata, doar nu degeaba suntem prieteni.

Acum Nascocel nu mai era trist, invatase un lucru important. Oricat de mult si-ar fi dorit bicicleta nu ar fi fost la fel de pretuita ca privirea mamei sale cand i-ar fi apreciat munca. Atat de mult isi dorea, Nascocel ca mama lui sa fie mandra de el incat nicio bicicleta nu mai conta, si numai promisiunea facuta mamei.
- Chiar esti un prieten de nadejde, Gaocel, nu stiu ce m-as fi facut fara tine!

Invierea Domnului

2010-04-11T09:03:00.002+03:00

Mi-ai deschis drum spre rugăciune incă din pruncie,
Paşii in viaţă mi i-ai pus aproape lângă Tine.
Biserica ai pus-o mereu in drumul meu
I-ai deschis uşa larg, să mă primească in credinţă
Să iţi cunosc mai bine jertfa şi faptele de biruinţă.
Azi când paşii Tăi se şterg pe tâmpla morţii
Primeşte inchinăciunea, ascultă-mi rugăciunea,
E sufletul meu, aşa cum mi l-ai dat
In grija ta il las
Unule Inviat!

La Inviere!

2010-04-11T08:59:00.002+03:00

Cu lacrimile scurse, intoarse spre pământ,
Fecioara-şi duce paşii spre-al Fiului mormânt.
Ingenunchiată, cu chipu-n suferinţă
Ridică fruntea ... cu jale spre credinţă.

O poartă-n ceruri se deschide,
Cete de ingeri işi arată zborul.
E fericire mare intre sfinţi
Căci azi a inviat Mântuitorul.

Durerea Maicii Sfinte s-a curmat,
In slavă i se scaldă sufletul curat.
Să ne alăturăm cu toţi acestei bucurii:
Hristos a inviat!
Veniţi cu inimile vii!

Hristos a inviat!

2010-04-11T08:57:00.002+03:00

Curg picurii de ploaie şi cerul e-ntristat şi gol
Ingeri, imbrăcaţi de-nmormântare nu-şi mai inalţă aripile-n zbor.
Salcâmii stau ingenunchiaţi şi plâng,
Cuprind pământul şi se frâng.
Prea Sfanta Maică plânge-n umbra lor,
Suspinul ei dezleagă taina rugăciunilor.

Trei zile a durat furtuna
Si suferinţa şi-a găsit sfârşitul.
Hristos a inviat şi acum poartă cununa
Iar cerul s-a deschis eliberând Cuvântul.

Calea mântuirii e drum incununat
De soare blând fără de ploi
Hristos a inviat,
Să ne-nchinăm şi noi!

Bucuria invierii in suflet de copil

2010-04-11T08:45:00.002+03:00

Sunt inca mic
Si nu stiu totul bine
Invata-ma cate un pic
sa fiu smerit ca Tine,
sa ma inchin cu mana dreapta
in cruce sfanta si curata.
- Hristoase, sa ramai cu mine
sa ma inveti ce e rau si bine,
mir sa-mi pui pe frunte
caci eu te voi urma oriunde!

Sunt inca mititel
dar de-nvierea Ta
se mai bucura un sufletel
si se inchina pentru ea.
Amin.

Eu sunt ca Eu

2010-03-25T19:40:00.008+02:00

Duc totul mai departe,
cuvintele care asudă in gând
cu genunchii sădiţi in tărâna palmelor bătrâne.
Mă duc intr-acolo unde
revărsarea de clipe cu mine insămi
renaşte sufletul schingiuit de atâta fericire.
Mă duc acolo unde pot să mă găsesc,
zâna basmului etern,
poveste scrisă cu cerneală vie,
suflet boem inmuiat in iubire pustie...
Mă duc şi...te chem şi pe tine!

Te rog...

2010-03-01T21:02:00.005+02:00

Curmă iluzia deschisă deasupra tâmplei mele,
stinge-o cu ceva!
Nu mă lăsa lipsită de sevă in abisul ăsta mut,
nu-mi stinge culoarea verde,
nu-mi smulge aripile...
Să cad in genunchi undeva sub pământ
ca să-mi auzi lacrimile?
Trage-mă din căderea spre neştiut,
mă doare şi-mi sfâşie fiinţa,
intinde mâna şi o să te prind cu pleoapele viteze,
scutură copacul şi acoperă paşii din care m-am născut.

Sâmburi de negânduri ...

2010-02-01T21:50:00.006+02:00

Te provoc la nemurire,
undă oarbă de negând!
- Haiduceşte in lumea spartă,
lângă ţărmul de măr copt,
fără să-ţi pese de albastrul de sub tălpi!
Te provoc la stângăcia iubirii,
fără să cazi in tăceri impletite,
fără să refuzi răsărituri
cu teamă de apus.
- Acoperă-ţi ochii, undă oarbă de negând
şi ... găseşte-mă
in deasupra ... sau pe sub...

Povestea unui cuvânt verde

2010-01-31T22:00:00.004+02:00

Ca stanca de cuvânt infundat
intre
realităţi paralele
cuget ingenunchiată
de priviri scurse de viaţă,
negăsite de vers.
Mă sting in patru lumi suprapuse,
in a cincea renasc
cu frunzele verzi şi spini curajoşi.
Timpul impleteşte cununa de paşi,
mi-o ascunde in păr
şi mă aşteaptă
ca piatra smulsă
unui mugur de cuvânt.

Te provoc să visezi un basm

2010-01-31T17:45:00.007+02:00

Plâng, rătăcită printre firele de gând veşted.
Marginea universului e tot mai aproape
şi mă sufocă intr-un trup din carne moartă.
Intorc pagina şi incerc să găsesc o altă poveste
in care să renasc, zână cu plete mlădii
şi in grădina palatului să crească doar fericiri...
Cuvintele mă acoperă să uit şi să sper,
şi din mugurii lor imi dau zâmbete
să urc dincolo de abisul in care-mi cădeau lacrimile.
- Nu vrei să vii cu mine?
Sunt zâna cuvintelor curbe, ascunse după zâmbetul nenăscut,
te-aş ţine de mână până când te-ai opri din plâns,
ca să nu cazi din basmul tău,
ţi-aş şterge patima spre virtute
ca să-ţi deschid rugăciunea spre fericire!

In numele Fiinţei mele!

2010-01-31T17:20:00.006+02:00

Dacă ai timp să treci pe aici nu uita să intinzi mâna
şi să aştepţi să ţi se umple sufletul de fericiri,
aşează-ţi gulerul şi zâmbeşte-i primului gând
ca şi când din trupul tău s-ar ridica tulpini inverzite
spre cerul din hârtie albastră.
Să nu te sperie florile care zboară la intâmplare,
abia au primit aripi şi zborul lor e prunc,
să nu te sperie ingerii care plâng,
ei doar se preschimbă in fire nesfârşite de suflet.
Şi dacă mai ai timp...strigă cât poţi de tare
numele fiinţei tale...

Ascunsă in ... identitate...

2010-01-29T19:19:00.007+02:00

Copitele timpului imi netezesc drumuri.
Nu ştiu care mă duce acolo,
nu ştiu să aleg...
Incă aştept şi mă ascund in timpanul dimineţii
de frică să nu-mi putrezesc trupul inainte să te ajung, suflete.
- Te-ai ascuns prea adânc, privirea mea oarbă e tăcere!
Paşii mă recunosc abia după secole,
când mă apropii de ultimul gând
valuri de ţărână acoperă şi ultima umbră din tine...
Nu vreau să te strig din trecut
ci să mă laşi să te cunosc in viitor.
- Te-ai ascuns in vârful netrăirii, suflete!
Coboară din nou in pumnul meu şi lasă-te smuls şi curge-mi prin vene!

Străini in lumea focului

2010-01-08T10:59:00.006+02:00

sub trupuri de gânduri secate,
cresc muguri de iluzie tânără
şi buzele lor sărută mormântul de rădăcini.
curând Toamna o să vină să-şi ceară pruncii
cu genele arse de timp,
cu tălpile-n foc.
or să cadă din crengi, tineri viteji,
cu trupuri de ceară arsă, cu braţele inchise in rugăciune,
cu zâmbet stins in uitare.
Pruncii de Toamnă zboară-n tăcere
sub cerul mântuirii...
deasupra pământului oblojit de durerea căderii.

Lucruri nespuse

2010-01-07T17:08:00.006+02:00

Visele curg lângă tâmpla cuvintelor
ca rupte de la sânul mamei,
ideea de fericire tăcută merge pe vârfuri
până in adâncul netrăirilor.
şi atunci de ce să nu zâmbesc,
de ce să nu ascult bătaia inimii oricui,
de ce să cad in pumnul gol de adevăr
când incă privirea mea are soare,
când degetele mele mângâie sfinţi
şi din gene mi se scutură florile universului?
- Zâmbesc să te simt, cititorule, gândule printre cuvinte,
pasule pe drum de speranţă curbă.
- Zâmbesc ... pentru Tine!

Cu iarna in geam

2010-01-03T22:19:00.007+02:00

schimbă-mi visele cu un pumn de aminitire,
ascunde-mă in tăcerea lor!
aş vrea să zac in gând
şi să mă preschimb in picătură de timp
să trec nevăzută sub pleoapele visătorilor de sub stele,
să mă arunce paşii dincolo de necuprins.
dă-mi aminitiri prăfuite, bătrâne
şi cu răspunsuri mute,
culege-mă din potrivirea timpului trecut intr-un ceas fără limbi,
visează-mă ca amintirea unei nestemate...
Şi apoi inmoaie-ţi trupul in fericirea ce o să vină.

Vise cu scorţişoară

2009-11-26T06:53:00.009+02:00

cu visele bătrâne, m-ascund intr-un pumn de lumină,
e dimineaţa din care adun fărâme de amintiri.
lângă fereastră, mugurii de timp se joacă cu paginile goale,
ii privesc printre genele grele de viaţă,
le sărut năsucurile reci şi inchid uşa in urmă.
mai tac lângă un ciorchine de vorbe,
ascult nemurirea lor,
imi trag paşii la sân şi cu vise bătrâne,
mă-nchid in pumnul de lumină
să mă găsească tâmpla fericirii...aşteptând.

Daruinta

2009-11-08T15:20:00.006+02:00

Mi-e greu sa tin pasul cu tot ce se intampla in jurul meu, e ca atunci cand vrei sa salvezi frunzele din caderea lor grabita dar tot ce faci e doar risipa de energie. Si totusi se intampla frumos, e divin sa privesti de undeva din afara un spectacol uman sensibil, febril, cu o frumusete salbatica, e un privilegiu sa ma inconjor de linistea agoniei din jur.
Suferinta te invata sa te ascunzi, sa te recladesti, te invata sa zambesti puterinic, cu toata eternitatea ta, te invata omenescul. Privirile celor din jur te impovareaza, fiecare gest te doare, te inunda cu atata fericire incat ti-e teama sa o accepti. Ceea ce nu stim este cum sa impartim fericirea, cum sa o valorificam.
Mai devreme, am vrut sa fiu mama, privirea fara inteles a unui copil a trezit asta in mine, am vrut sa fiu o tuplina de trandafir astfel as fi mereu imbratisata cu iubire si daruire, tot timpul inchisa intr-o imbratisare a degetelor. Am vrut sa fiu icoana, sa uit de tot si sa fiu o sfanta bucata de lemn inghesuita de buze in saruturi fara margini.
Iubirea nenascuta se stinge violent, se agata cu putere de peretii sufletului lasand rani adanci, umplute cu lacrimi ranile se inchid insa durerea e mai acuta, doar o iubire nascuta din clipe vindeca tot.

Cosmarul indispozitiei

2009-11-06T21:42:00.005+02:00

Pentru prima data azi mi-a fost greu sa zambesc, sau n-am zambit deloc... Am uitat sa fiu eu, am uitat ca sunt sensibila, efervescenta, tanara, am uitat si ca traiesc si ca sunt puternica ... da, inainte de ziua asta de 6 noiembrie 2009 aveam puterea sa decid fericirea sau nefericirea mea.

De ce azi nu mi-a amintit asta cineva? Poate ca si el a uitat...
Azi, pentru prima data, am fost altcineva, inca nu stiu cine, nu am facut prezentarile, timiditatea mea se naste din necuvinte. Poate ca vreun suflet avea nevoie de trup si mi-a imobilizat sub un fel de mantie spiritul, fara ca eu sa ma pot opune. Si daca se intoarce? Aiurea, sufletele puternice cauta, vanitoase, trupuri mai valoroase. Asta a fost o urgenta, si din greseala al meu a fost in zona.
Si poate ca asa s-ar rezolva problema singuratatii. Unsprezece suflete intr-un singur trup, ca la o sueta intr-o dupa-amiaza rece, ploioasa, fara ca vecina de alaturi sa sune agasant la usa dupa evident, cana de zahar, fara melancolii inutile, ganduri sinucigase sau altruiste.
Pentru prima data AZI nu am fost nimic altceva decat tomberonul lipsitilor de imbratisari sincere, de privirea blanda, dojenitoare a unui Bine Suprem, am fost Pantecul tuturor ofensatilor, a nemultumitilor de traficul de seara al bulevardelor capitalei, Pantecul vidului, al meu insami. M-am integrat perfect in tot ceea ce pana acum blamam, a fost firesc dar nu era uman. Am inceput sa pierd umanitatea, sa pierd ceea ce sunt. O clipa, sau ... un etern am uitat tot, apoi dintr-o data, violent am inteles de ce azi am cazut in mocirla... Uitasem de fapt sa apreciez. Uitasem sa ma bucur metafizic de biserica pe care o vad in fiecare zi ... fizic, uitasem ca iubesc vocea diminetii, linistea, oamenii ca tot, lumea ca principiu...
Azi am ucis. Cu toate astea inca traiesc, exist, dar oare fiintez?

Asa se intampla sa nu inteleg...

2009-11-06T17:48:00.005+02:00

Timp haiduc, inmuiat in nemurire,
stai o clipa langa-ngenunchierea mea,
saruta-mi obrazul si spune-mi:

- De ce taci cand n-aud,
de unde vii ca sa ajungi?

Pasii mei merg pe varfuri, in gand,
ai tai marsaluiesc precum soldatii cerului, inaripati.
Vocea mea suava, tremura in fata fiecarui suflet,
plange, suspina, se-ascunde in pantecul maicii, rusinata...naiva mea voce!...
A ta ... ucide.
E spada, mormant flamand.
Si atunci:

-De ce taci cand nu aud,
de unde vii, unde ajungi?

Pustiu.

2009-10-31T19:43:00.005+02:00

in nepătrunsul de lumină,
scânteia fericirii curge spre rădăcina de trecut.
in ghemotocul de amintiri aruncate
cuvintele se izbesc literă de literă
şi devin pete de uitare.
in inaltul cerului,
păsări cu aripi de plumb pasc mugurii de raze.
oriunde se intamplă ceva.
in mine...nu e nimic,
ecoul răsună surd ca intr-un gol fără vid.

Langa tine

2009-09-16T20:32:00.007+03:00

Merg langa zambetul tau si obosesc...de fericire,
tac sub umbra ta si cuvintele se-nchid dupa punct,
imi las lacrimile sa cada pe obrazul tau,
si cand le simti tristetea...
imi aduci soarele cu palmele goale,
imi mangai privirea cu un fir de iarba prunc
si cand nu astept mai mult ...
imi aduci un copac de vesnicii impreuna.

Povestea lui Mircea

2009-09-13T18:10:00.005+03:00

in trecere prin gandul tau
am aflat ca te cheama Mircea,
ca stai la etajul 2
si ca bataia din fundul talpii o ai din visul cu Irina...
in trecere prin gandul tau
am aflat ca in tampla ta creste icoana cu maini de lac rece
la care se inchinau stihiile naturii cand oboseau,
la care trupul meu ingenunchia inlacrimat de fericiri abrupte...

Ne cunoastem?

2009-09-13T10:01:00.008+03:00

Nu cred ca te-am vazut pana acum,
esti farama de imagine care lipsea
din rasuflarea existentei mele,
parca mirosi a mere coapte,
a vant uscat, a liniste domoala.
Nu ne-am intalnit pana acum
nici pe ulite ghemotocite de noroaie,
nici in desisul de trupuri,
nici deasupra universului...
Ai pielea fina, lucioasa, nescrisa ca o pagina goala,
ai tample fertile unde cresc lanuri de fericire intoarsa,
mergi fara umbra inainte de tot,
ne vedem pe nevazute...

publicat in vol. "Calimara cu vise" - 2009

Fericirea din gradina

2009-09-12T13:41:00.008+03:00

Gradina e trupuri de frunze uscate,
nu tace, zumzaie coapta, clocoteste in deznadejdea uitarii.
Gradina isi piaptana parul in fata oglinzii de roua,
e tanara totusi...
e copila firava, un sambure smuls din gatul Naturii.
Cu vocea inclestata de vant,
gradina se-mbraca-n orchestra,
muge culorile care se frang pentru timpul nascut mai demult.

Din joc in... joaca

2009-09-12T11:42:00.009+03:00

Te caut in roua soarelui de dimineata,
in plansul stelelor, in rugaciunea batranelor secunde,
te caut sub cerul inchis intr-o nuca,
sub talpa muntilor fara cuvinte.
Sunt vesnicii intregi de cautari si inca te mai caut,
tu fugi si te asezi in poala negasirii,

razi gales cand m-auzi strigand la colt de nesfarsire
si ma lasi ratacita-n cautari sub geana timpului
caci poate intr-o zi o sa descopar cate vesnicii poate avea o lume.

publicata in vol. "Calimara cu vise" - 2009

Goliciune

2009-09-12T10:02:00.004+03:00

E parca un timp de ragaz
de cand fiinta mea zace inchisa in templul venelor goale,
mai trebuie stropi de viata sa curga,
mai trebuie un pic de suflare...
E mult timp de atunci,
e mult de cand chipul meu zambea cu fiinta intregita,
astept sa rasara in mine lanuri de maci,
rauri limpezi, vuiet de padure-nfrunzita, zumzet de fericiri inflorite...
Si parca... e prea mult timp de atunci...

Luna Verde

2009-09-12T08:39:00.009+03:00

Luna e verde si scuipa fum,
privirea ei arde si-n palcuri de flacari
dorm campuri de vise abandonate.
Ingenunchiati de ceata fierbinte, pasii se tem sa se roage,
icoanele plang rastignite in trupul de Luna Verde...
Lava pierzaniei unduita in plete,
se afunda senil inspre nori.
Luna e Verde, amara si trista de dor,
e regina intr-o lume de suflete in care visele
se arunca-n uitare si mor...

Dimineata la inceput de Toamna

2009-09-11T10:32:00.004+03:00

Lacrima tomnatica si inger cu marama pe umar,
frunze nebune agonizate pe strazi,
vant gheunos, trist, schiop...
renasc laolalta dimineata in brate de Septembrie.
Cu fruntea picurand de munci grele,
batrana cosmica Terra se ghemuie langa foc.
- Stai sa-ti legi siretul s-apoi sa te duci...

E inca o Toamna!

2009-09-08T17:45:00.012+03:00

Mocneste in ramuri, Toamna,
tremura rar,
din buzunarul drept, cu urechea ciulita,
Septembrie, sprinten se agata de o frunza...
Trosc!
Vantul bate din aripi, ascutit
intr-un razboi cat toata tara,
isi cheama picurii in linia intai
si suna atacul din trambita muta si tobele bat goale...
Frunzele confuze pornesc evacuarea.
Se calca-n picioare.
E haos, e hora nebuna de frunze batrane, obosite de lupta.
Septembrie adoarme ghemotocit in vechea odaie a Toamnei,
tremura rar langa o cizma...

Pedeapsa pasului gresit

2009-08-27T19:40:00.005+03:00

Ma trag de tampla in trepte
si-mi cer socoteala gandului patat de cuvinte...
- Unde e umbra privirii, unde sunt crucile seperantelor?
Adorm langa firul durerii si las plansul sa adoarma si el
cu ochii deschisi,
- Mai stai langa mine, Fecioara,
nu lasa nisipul sa cada si visele sa ucida prunci!
Stai un pic de etern si apoi... apoi poti sa pleci!

Imagini din vis

2009-08-19T14:12:00.004+03:00

Casa de langa pumnul meu are usi vechi de tamaie,
ferestrele se deschid doar sufletelor goale,
scartaitul lor alunga spiritele ucigase de speranta,
iar ceasul din perete se rostogoleste de trei ori
preschimbandu-se in Iarna, cu manseta murdara de frig...
Lanul de aripi uscate din dreapta umarului meu
clocoteste in sangele tanar de zambet,
daca soarele apune, din aripi cresc mere de aur cu spini,
merele cad gaunoase si cerul se surpa in adanc...

Rasad de fericire

2009-08-19T11:20:00.003+03:00

Departe de stropii de ceara,
sadesc gradinarul curcubeului fara lacrimi.
Ii caut radacini din Sambete crescute in rauri de miere,
tarana o pieptan cu degete crude si moi de dimineata cu roua in gene,
tulpina e gangurit de cuc in Primavara Padurilor Reci,
curata si vesela, o frunza cauta pantofii de dans in crengi de timp.
Mai stau un pic sa zambesc fructul Pacatului, il sarut pe frunte
si-l inchid int-o fericire deasupra cerului,
departe de stropii de ceara...

Cuib de nepasare

2009-08-19T09:11:00.004+03:00

Tremur de palma intoarsa spre coltul de Ieri,
regasire patrunsa de fumul disperarii,
punti frante de pasii curbi de atata verde,
astea si inca putina rasuflare de zambet
mi se scurg din streasina ploapei intr-un vas de lut.
Cand ma ridic din pat lutul se schimba-n cenusa
si tace ghemuit in podea...
Maine o sa vina si ura, tacuta si stinsa...
Argila topita se-ndoaie dupa ureche spre coltul de Ieri.

clipa

2009-03-21T08:15:00.002+02:00

Zambesc unui galben adanc
si pasii mei curg strop dupa strop...intr-o sticla...
privirea ma lasa sa ascult, ca pe un ultim cuvant,
atingerea batrana a frunzelor...

Nehotararea lui Abis

2009-03-21T08:10:00.003+02:00

Stai singur la marginea prapastiei...
In minte ti se scurg ganduri,
unele reci... pe altele...preferi sa le ucizi
clipind din ce in ce mai des.
- Arata-mi chipul tau fara lumini, fara umbre,
arata-mi chipul fara adevar, fara haos,
lasa-ma sa te vad ca si cand n-ai fi clipit niciodata.
ca si cand TOT ar fi o bucata de NIMIC.

o pereche de idei

2009-03-21T07:55:00.003+02:00

Imi pare amurg tot sensul vietii.
Ma ascund oriunde...
Priviri infinite imi rad hohotind in ureche.
Ma ascund fugind de durerea ce-mi curge in vene
de parca venele mele ar fi autostrada...
Zgomot de plans atinge fiecare incheietura a trupului meu
si totul se clatina pe un fundal astral.
Hartuit de lumina macabra a scancetelor din apus,
sufletul imi lasa pe obraz, testamentul,
rastignit pe doua gene...

un sfert de visare

2009-03-19T17:55:00.002+02:00

Mainile norilor sadesc ratacire in tamplele tacerii oarbe
ascunsa in vise mute...
Stau langa pleoapa albastra de atata privire spre cer
si nu stiu de ce apusul e trist,
de ce trupurile cuvintelor zac pe doua buze ucise...

rasaritul tristetii

2009-03-15T11:45:00.006+02:00

Tac.
In mine se ucid ganduri,
trupul meu e un camp de lupta
sau un mormant imens.
Un vid rece se deschide din privirea lor
scarbita de atata suferinta...
Imi duc mainile la tample
si astept sa se deschida;
glasurile lor zac pe fundul sufletului meu,
ma prefac ca n-aud si tac mai departe.
In urma pasilor mei dare de sange scriu cruci de idei.
Tac.

in alta nemurite

2009-03-15T11:40:00.003+02:00

Daca tacerea ar ascunde timpul in buzunarul tau,
n-ai mai pleca asa devreme,
ai intarzia mai rar,
te-ar durea talpile gandurilor
de atata fericire.
Daca toamna ar uita la usa ta o frunza,
ai stranuta iubire de teama sa nu pleca si ai stinge lumina,
te-ai ghemui strivit de amintiri langa soba
si ai striga mangaiat de intuneric:
" - Vreau alta nemurire!"

La marginea timpului

2009-03-14T16:22:00.003+02:00

As vrea sa redevin copilul nepatrunsului,
lacrima eternitatii in jumatatea mea de cer,
as vrea sa ascund auzului meu,
neputinta cuvintelor,
existenta singuratatii,
as vrea sa redevin camp de lupta
in razboiul fericirilor...

Atat de ... liniste...

2009-02-23T20:28:00.004+02:00

Raspunde tacerii din varful gramezii de vise nenascute,
trage cortina peste privirea de trupuri oarbe!
- Stii? Cand ploua in Mai,
ascultam langa fereastra scancetul pamantului...
Peste durerea lui aruncam
priviri vii cu gust de cuvinte.
Il oblojeam cu versul meu, fiu de dorinta.
Asa ca...
raspunde tacerii din varful gramezii de vise nenascute,
pune zavorul Cosmosului.

Dispersie de vers

2009-02-23T20:03:00.003+02:00

Regret ca n-am aripi sa zbor,
as veni sa te ascund in lumina,
as lua farame din tine
si le-as curge in norii de sub mine.
Tamaia din venele tale
as bea-o langa foc in serile tacute.
N-am aripi sa zbor
si tac langa A FI
cu privirea goala intr-un Univers gri...

retraire

2009-02-23T10:34:00.001+02:00

Ascunse in margini de cautare,
privirile vantului nasc nemurire.
- E timpul!...
E timpul cand basmele asculta putin
din tacerea pruncilor,
mangaie o geana carunta,
saruta o urma de om...

Timp pierdut...undeva

2009-02-22T18:06:00.001+02:00

Nemurirea se plimba pe strada in papuci de casa
si halat de baie,
urmarita de umbra mea.
- Ti-ai uitat tampla langa ceasca de cafea
si poate ca din greseala mi-ai luat timpul!

Prognoza de vers

2009-02-22T18:01:00.001+02:00

Privirile cad raslet
orizontal...vertical.
Retina adulmeca uneori culori,
alteori ...picaturi de vers.
Pasii privirii se opresc rataciti
in varful degetului.
Nimic nu mai e ca inainte,
imaginile cresc pe linguri de argint,
nimeni nu stie de unde vin
si ce suflet le arunca...

idEe de tOaMna

2009-02-22T17:39:00.001+02:00

Se ascunde o toamna sihastra...
in plete mladii de copac,
in sange de frunza batrana,
in tample de ram...
la mine...pe obraz.
Si tremura...si plange...
Si geme...si striga...
O sperie crengile goale,
rugaciunea furtunii, abisul zidit intre nori.
Si...sta ca o zana de basm,
ascunsa-ntr-un pumn de pamant,
si ingerii ei se sadesc si rasar...ganduri vii.

In iarna sufletului meu

2009-02-22T15:54:00.003+02:00

Timpul se scurge dincolo de marginea
poleita a gandurilor mele.
Mi-e greu sa-mi ridic privirea
dintre degetele frante ale iernii.
Am simtit sangele ei curgand in mine,
respiratia ei mi-a patruns in fiecare colt
al sufletului,
pasii ei acopera fiecare milimetru din trupul meu.
Suntem aici...cele mai bune prietene...
ea...eterna,
eu...o parte din eternitatea ei.

Soare in zori

2009-02-22T14:36:00.001+02:00

publicat in vol. "Solilocvii" 2002 - cenaclul literar "Orfeu"

un fulger de vant
se sparge in nori.
o raza albastra-l cuprinde incet,
se naste sublim
din val de desert,
se-nalta himeric spre cer
cu aripi de inger.

Fereastrea Inchisa

2009-02-22T14:08:00.001+02:00

publicat in "Terminus Temporis"-Cenaclul literar "Orfeu" 2004

Capatul strazii ingheata treptat
sub stele timide,
dincolo de vise...
Ti-e teama c-or sa te vada,
c-ai sa fi trist?
Aicitimpul e sticla.
Se sparge-n adins
in mii de clipe confuze...
Imagini infinite se nasc fara vid.